Cauta pe blog

Reteta de placinte cu ciuperci, urda si legume

Vreti sa mancati ceva bun ? Atunci va recomandam reteta de placinte coapte in cuptor. Aluatul este fara drojdie, iar umplutura fara carne.

Unii le numesc trigoane, altii pateuri, noi le denumim simplu placintele umplute.



Ingrediente necesare pentru aceasta reteta:
Pentru aluat: 300 grame faina,1 lingura untura de casa, un strop de ulei, 100 ml apa fierbinte, sare de mare
Umplutura : 2 morcovi, 1 radacina patrunjel, 1 felie de telina, 1 ceapa, 2 catei de usturoi, 100 grame ciuperci, 100 grame urda proaspata, 1 lingura pasta de tomate, 1 lingura ulei de floarea soarelui, condimente : tarhon, patrunjel, leustean, piper, sare.

Prima data se prepara aluatul pentru placintele. Intr-un vas mic se pune apa la fiert. Cand e fierbinte se ia de pe foc. Intr-un bol mare se pune untura, sarea, uleiul si apa fierbinte. Se amesteca cu o lingura pana se topeste untura. Apoi incet se adauga faina si se amesteca bine pana se obtine un aluat care nu se mai lipeste. Se mai poate pune faina daca e necesar.Apoi aluatul se pune in frigider pentru aproximativ 30 minute.

Separat intr-o tigaie in putin ulei se pune ceapa la calit. Morcovii, telina si patrunjelul se dau prin razatoare si se adauga la ceapa sa se caleasca. Se poate adauga putina apa pentru a fierbe bine legumele. Apoi se adauga ciupercile taiate marunt si usturoiul. Totul se fierbe 15 minute.

 Apoi se adauga condimentele si pasta de tomate. Cand e gata, se pune compozitia la racit. Apoi se adauga urda si se amesteca toata compozitia pentru umplutura placintelor.

Aluatul se scoate din frigider si pe intinde cu sucitorul pe masa unde am pus initial putin faina. Se taie patratele din aluat, care se umplu cu compozitia preparata si se impacheteaza.
Pentru a nu se desface in timpul coacerii, placintele se pot apasa cu varful unei furculite.
Se pun in tava de la cuptor si se lasa la copt aproximativ 25 de minute. Apoi se intorc si pe partea cealalta ca sa se rumeneasca frumos.

Cand sunt gata si s-au racit se pot manca asa simplu sau cu iaurt.

Pofta buna.